-Em, sper că vii mâine la lac. spune ea în timp ce
răsfoiește o carte despre istoria modei
-Da, sigur. răspund precaută
Trebuie să recunosc ca Romina mă face mereu să-mi țin
garda sus. Este imprevizibilă și nu știi niciodată dacă e drăguță cu tine
pentru că te place sau pentru că plănuiește să îți facă viața un chin mai
târziu.
Andi nu este prezent, dar el nu este niciodată prezent
vinerea. Toată lumea știe ca weekendul lui începe de joi și se termină luni în
pauza de prânz. Pe Lisa și Claudiu i-am văzut în sfârșit la școală după o
săptămână în care părea că s-au evaporat de pe fața pământului. Xan teoretic va
apărea și el azi pe aici. Sau poate singurul loc în care va apărea azi va fi
mintea mea. Doar o lună și am terminat-o cu liceul ăsta, cu orașul ăsta și cu
oamenii ăștia. Oare de ce sunt atât de tristă?
Sâmbătă, ora 14:23. Sunt într-un Ferrari verde cu Xan
lângă mine și parcă mintea lui e oriunde, dar nu în mașină. La radio Joshua
Radin cântă Going with you. În fața noastră, Claudiu, Lisa și Mihai sunt
într-o altă mașină și au muzica pornită la maxim. Am ieșit de ceva timp din
Camin și suntem pe o șosea îngustă care traversează o pădure. Cum mă simt? Mă
simt bine. Simt că nu vreau altceva. Că pădurea asta, oamenii ăștia, lacul care
e în față și munții de pe cealaltă parte sunt tot ce am nevoie. Cine ar fi
ghicit că fata crescută între zgârie-nori și străzi pline de oameni se va
îndrăgosti de capătul lumii.
Ajungem la lac, iar lucrurile aici par să fie deja
puse în mișcare. Maia și Alex încearcă să aprindă un foc în timp ce Marc caută
lemne, iar Andi este în apă cu o fată brunetă. Romina este în celălalt colț al
plajei cu pistruiatul pe care am uitat cum îl cheamă. Carlos? Apa pare să aibă
temperatura potrivită, iar costumul meu de baie întreg cu motive florale abia
așteaptă să intre în ea.
Un albastru senin se oglindește perfect într-un lac
înconjurat de stânci abrupte. Ce puteam să-mi doresc mai mult de la o zi de
vară?
Cineva aleargă pe lângă mine și se aruncă în apă fără
cea mai mică tragere de inimă. Urmează o altă persoană care abia ocolește în
ultima secundă un buștean și reușește să nu se împiedice. Xan și Claudiu.
Pentru un moment îi privesc. Xan este exact așa cum l-am cunoscut în acea seară
în care mi-a adus o Cuba Libre fără să cer. La fel ca atunci când m-a luat cu
el de mână într-o cursă de mașini în mijlocul nopții, în mijlocul orașului. La
fel de sigur pe el, cu aceiași ochi negri care te pot înghiți, dar în care îmi
place să mă pierd. Cred că zâmbesc. Cine s-ar fi gândit că voi găsi ceva atât de
nou pentru mine în acest nicăieri?
După câteva ore, un joc se desfășoară în apă și
pistruiatul Rominei pare a fi un înotător destul de bun și mai pare că face tot
posibilul să se integreze, dar ceilalți nu arată vreun interes.
Mă așez lângă focul de tabără și mă cuprinde un
sentiment de siguranță. De parcă aș avea chiar aici tot ce am nevoie în viața
mea. Și într-un fel, chiar am. Aș putea spune că am un iubit senzațional, că
sunt într-un loc superb și că am prieteni. Nu mai sunt de mult fata nou-venită
în oraș. Nu mai sunt de mult privită cu suspiciune sau curiozitate când merg pe
străzile din Camin.
Romina iese din apă și se așază lângă mine. Câteva
picături din părul ei roșcat cad pe nisip. Nu spune nimic și asta este o
premieră. Aproape că mă sperie faptul că nu spune nimic. Chiar simt nevoia să
umplu cu ceva liniștea. N-a mai fost niciodată o asemenea liniște între mine și
Romina.
-Ești ok? Întreb cu adevărat curioasă
-Da, Ema. Sunt ok. Răspunde ea cu un ton ciudat
Sigur ceva este diferit pentru că nu a folosit tonul
ei agresiv pe care îl are în rarele momente în care păstrează tăcerea pentru a
sublinia cât de furioasă este. Doar că acum nu pare furioasă. Nici măcar
supărată. O aud cum trage adânc și lung aer în piept. O privesc cum închide
ochii în timp ce se întinde pe spate cu capul direct pe sol. Adică tocmai și-a lăsat
părul să zacă în nisip. Acum câteva săptămâni a refuzat să vină la școală
pentru că soarele era prea violent în acea zi pentru părul ei.
-Ce faci? O întreb încet și cu băgare de seamă
-Mă relaxez. Răspunde ea calm
-Asta e nou. Remarc eu
-Practic în curând scap de toate grijile mele și merg
într-un loc diferit, în care o iau de la zero. Am toate motivele să mă relaxez.
-Nu credeam că te bucuri așa tare să pleci din Camin.
-Te gândeai că ești singura, așa-i?
Un zâmbet îi apare pe față. Continuă să stea cu părul
în nisip, cu fața la soare, cu vocea calmă.
-Nu aș putea spune că mă bucur. Răspund eu cu toată
sinceritatea din lume
De unde mi-a venit asta? Chiar nu mă mai bucur?
-Micuței blonde începe să-i placă viața la țară.
Un alt zâmbet din partea ei.
-Părțile bune, sunt bune, dar părțile rele, sunt
insuportabile. Continuă ea cu o voce serioasă
-Părțile rele? Întreb curioasă
Își ridică corpul și mă privește direct. Parcă analizează
sau mă analizează.
-A fost un drum lung până aici, dar aproape aș putea
spune că te plac și poate dacă am avea mai mult timp, am putea fi prietene.
Acum am nevoie să mă relaxez.
Se întinde la loc și nu mai spune nimic. Oamenii de
aici au rămas la fel de ciudați. Aproape mă place și aproape am putea fi
prietene. E cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus până acum.
Soarele apune undeva dincolo de orizontul stâncilor. Toți
stăm în jurul focului și mâinile lui Xan stau în jurul meu.
Ora 23:16. Andi și Alex au băut prea mult vin, whisky,
rom și alte câteva lichide, iar acum dorm unul lângă celălalt, întinși pe
prosopul pistruiatului. Romina nu vorbește, doar își pregătește o nalbă în timp
ce pare că își continuă relaxarea. Lisa și Xan râd la o glumă pe care a spus-o
Claudiu. Nu știu exact ce a spus el, dar Lisei tocmai i-au dat lacrimile. Mihai
și fata brunetă care a venit cu Andi par să se înțeleagă destul de bine. Marc
și Maia tocmai s-au aruncat în apă împreună.
În mine s-a schimbat ceva. Nu mă mai grăbesc nicăieri
și acum în loc de acasă, parcă îmi lipsește altceva. De parcă ceva din
interiorul meu s-a dizolvat. Ceva ce mă sufoca încet, dureros și constant. Pur
si simplu acea durere nu mai este prezentă și eu pot respira.
Chiar nu știu dacă a fost timpul, locul sau oamenii.
Îi strâng mâna lui Xan în a mea și zâmbesc. Dacă vreodată voi fi forțată să
aleg un moment din viața mea pe care să-l retrăiesc la infinit, îl voi alege fără îndoială pe
acesta.
Dacă ai orice sugestie sau întrebare, nu ezita să lași un comentariu mai jos sau pe pagina de Facebook Lia Voice.
Comentarii
Trimiteți un comentariu