25 ~ Acum

Voi muri? Nu voi muri. Trebuie să trăiesc. Xan îmi prinde mâna stângă şi o strânge cu putere. Pot auzi apa cum loveşte stâlpii podului. E rece. Vântul parcă bate mai tare aici sau frica mă face să tremur. Întorc capul în spate. Câţiva oameni care mă privesc. Una dintre fete are un aparat foto şi undeva mai în dreapta o lanternă încearcă să mă orbească. Nu ninge. Nu privesc în jos. Oricum văd prea puţin prin întuneric. Eu nu o să mă arunc niciodată de aici. E sinucidere. Nu sunt pregătită să mă sinucid. Înghit în sec o dată, de două ori, de prea multe ori. Cât de fricoasă aş părea dacă aş fugi acasă? Fricoasă, dar vie. Simt o mână pe talie. Încă o mână. Cineva mă strânge în braţe. Xan. Ce face?! Îşi lipeşte buzele de urechea mea. Dacă nu am fi la prea mulţi metri deasupra unui râu, pe marginea unui pod, asta chiar ar putea fi mai mult decât romantic.

-Sari când eşti pregătită, da?

Aud vocea şoptită a lui Xan. Da, e o voce sexy. Nu voi fi niciodată pregătită să sar de la înălţimea asta. Ok. O să număr până la 5. Mai bine nu. Voi număra până la 10 sau 20. Nu există numere suficiente pentru un moment de acest gen. Poate până la 10. 1, 2, 3, 5...

Cinci?! Nu am numărat bine!

Simt cum tot aerul rece dispare. Şi eu dispar. În noapte. În tot întunericul din Univers. Nu îmi mai este frig. Sângele meu probabil circulă cu viteza luminii în acest moment. Cad. Urlu. Cad. Urlu. Adică aşa cred. Îmi simt gura deschisă, dar nu ştiu dacă scot sunete. Aud pe cineva urlând totuşi. Sunt eu. Cad. Încă simt mâinile în jurul meu. Xan m-a aruncat de acolo. S-a aruncat si el. El urlă? Parcă îi aud vocea. Sufletul ar vrea să-mi facă infarct. Deschid ochii. Nici nu mi-am dat seama până acum, dar îi ţineam închişi. Văd nişte forme. Simt cum sunt trasă în sus. Probabil coarda de bungee. De fapt, cu siguranţă. Acum cred că încep să respir sau încerc să respir. Parcă îmi pot auzi inima care strigă la mine că vrea să iasă din piept. Da. Pentru un astfel de moment merită să trăieşti. Chiar și cu riscul de a te abandona propria inimă.

Ora 1:28. Noapte. Inimia mea bate normal acum. Eu şi Xan stăm la câţiva metri de pod, în maşină. Câţiva oameni încă mai sar. Un fel de linişte care se pierde în frig. La radio se aude „John Legend-All of me”. Melodia asta îmi inundă creierul cu amintiri. Nu. Nu. Afară! Nu vreau să îmi amintesc chestiile alea.

-Eşti în regulă?

Îl aud pe Xan întrebând. Sunt?

-Da. De ce? spun eu

-Îţi muşti buza. răspunde zâmbind

-Melodia asta...amintiri, ştii?

Cred că zâmbesc şi eu. Într-un fel amar, ciudat. De parcă m-ar lovi fiecare vers. „You're crazy and I'm out of my mind”.

-Dacă după atâtea luni te mai afectează o melodie la radio, cred că în prima lună nici nu te-ai ridicat din pat.

Pare să fie serios. Se întâmplă rar, dar se întâmplă. Da...prima lună.

-Nu doresc nici duşmanilor o astfel de lună. spun râzând

-Tu nu ai duşmani, unşpe. Eşti prea inofensivă. Toată lumea te place. intervine el

Aşa să fie? Toţi mă plac? Poate e aşa. Nu am observat asta până acum. „Love your curves and all your edges/All your perfect imperfections”.

-Deci luna aia. Cum a fost? întreabă scoţând o ţigară din pachet

-Păi...aiurea. Mă trezeam cu un fel de durere în piept. Ciudată chestie. Primul gând era el. Îmi aminteam tot felul de lucruri. Îmi lua destul de mult să mă ridic din pat. Mă simţeam de parcă aş fi pe front.

Am început să îmi strâng pleoapele. Parcă mi-e dor, iar. „You're crazy and I'm out of my mind”. Versul ăsta. Iar. Urăsc versul ăsta. Simt o durere în zona gurii. Îmi muşc buza mult prea tare și în câteva secunde cel mai probabil voi gusta sânge.

-După ce mă ridicam din pat, încercam să evit chestiile ce aveau legătură cu el. Problema era că totul avea legătură cu el. Voiam să îl sun în fiecare dimineaţă. Nu l-am sunat. Voiam să mă sune el. Nu m-a sunat. Cred că meritam să fiu sunată. De fapt, sunt sigură.

-De ce voiai să te sune? întreabă în timp ce lasă fumul să îi iasă din gură

-Îmi era dor de el. spun calmă

-Acum îţi mai este dor de el?

-Nu, dar mă afectează când îl văd. Vreau să dispară. M-a rănit, dezamăgit...nici nu ştiu cum să explic.

-Poate ar trebui să vorbiţi. El ţi-a propus asta?

-Nu. El s-a comportat destul de imatur. Ar fi fost un lucru bun să vorbim, cred. Probabil ne-ar fi ajutat pe amândoi, dar trebuia să fie ideea lui.

Dar îmi scrisese. L-am ignorat. Continui să încerc să-l ignor pe Erik și nu-mi iese.

-Mi se pare că şi tu te-ai comportat cam imatur.

Ce ştie el? El e Xan. Cel fără iubite, dar cu toate admiratoarele posibile. Cel arogant, plin de el şi doar de el. Cel care face ce vrea, când vrea, fără explicații. Opresc radioul. Linişte. Își stinge ţigara. Îmi ia mână stângă în mâna lui. Pielea lui este caldă.

-Uite. Ţi-ai muşcat buza aia aşa de tare încât aproape îţi curge sânge. Poate nu îţi mai este dor de el, dar încă nu l-ai iertat. Nu are rost ce faci, Ema.

Mi-a spus Ema. Mă priveşte de parcă i-ar păsa. Probabil îi pasă. De parcă ar şti despre ce vorbeşte. Se poate să ştie?

-M-a rănit...spun atât de încet încât probabil s-a chinuit să înţeleagă

-Ai de gând să îţi petreci restul vieţii detestându-l pe omul ăla? 

A zâmbit. Nu ca de obicei. Acum este uman. Ce este cu el? Încearcă să mă ajute? Mă vede cumva mică şi neajutorată? Poate sunt şi poate are dreptate. Şi poate într-una dintre zilele astea îl voi suna pe Erik şi voi vrea să vorbim. Dar nu azi. Azi Xan stă chiar lângă mine, îmi ţine mâna în mâna lui şi aşteaptă să spun ceva. Nu voi spune nimic. Pornesc radioul. Andrea Fausini cântă "Give a little love". Da...poate mai multă iubire. 

-Acum zâmbeşti de parcă ai văzut un unicorn roz pe aici. spune el râzând

Ce frumos este când râde. Îi pot vedea o parte din dantura albă şi buzele alea. Pe faţă îi apar mici riduri de expresie. Adorabile. Singurele chestii adorabile pe care le are. Poartă un tricou negru, pantaloni gri și o geacă. Cred că are bocanci în picioare. Tricoul ăla nu putea arăta mai bine pe cineva.

-Te holbeeezi. 

-Hm?

Îmi ridic privirea de la tricoul lui şi realizez că da, mă cam holbam. Acum aş putea să neg sau să nu neg. "Yeah it just makes sense to me". El zâmbeşte. În mod normal nu aş face nimic. Aş face mai puţin decât nimic. Dar poate câteodată, nu mereu, dar câteodată, merită să facem exact ce vrem să facem. Uneori ar trebui să credem doar în "acum".

Mi-am pus mâna stângă pe tricoul ăla şi piciorul drept peste pantalonii ăia. El m-a ajutat să mă înghesui în braţele lui. Spatele meu este cumva lipit de volan. Acum mă priveşte curios, altfel de cât de obicei. Am reuşit să îl surprind pe senzaţionalul Xan? Privirea îmi cade pe buzele lui. Cea de jos e atât de tentantă. Totuşi, parcă îmi mai scade din tupeu. Am cum să renunţ acum? Nu prea. Trebuie să fac ceva. Trebuie. El aşteaptă să fac ceva. 

Dacă există momente ideale în viaţă, atunci ăsta e unul dintre acele momente. Afară e frig şi întuneric. Aici este tot întuneric, dar e cald. Sau poate doar mie îmi este cald. "Bad things" a lui Jace Everett. Putea să fie o melodie mai potrivită decât asta? Se poate ca melodia asta care a pornit, în mod ciudat, exact în momentul potrivit să fie un semn? Prostii. Eu nu cred în semne. O linişte doborâtă doar de muzică. 

Mă priveşte fix în ochi şi nu face nimic. Mă ucide cu privirea. Cu întunecimea aia din ochii lui. Într-un mod plăcut totuşi. De parcă ar vrea să mă rupă în bucăţi. Dar cumva sigur ar face-o într-un mod senzual. Îi simt respiraţia, atât de aproape suntem. Eu sunt cea care trebuie să facă ceva. "When you came in, the air went out" . Îi sărut buza de jos după care o muşc. Simt cum îşi înfige mâinile în fundul meu şi mă trage mai aproape de el. Încearcă să mă sărute, dar nu e democraţie, iar de data asta eu sunt dictatorul. Îmi îndrept buzele spre gâtul lui şi îi mușc uşor pielea. Chiar dacă muzica e la un volum destul de ridicat, îi pot simţi bătăile inimii. Una dintre mâinile lui alunecă sub bluza mea şi încearcă să îmi desfacă sutienul. Sunt sigură că este campion olimpic la "desfăcut sutiene", dar de data asta lucrurile vor sta diferit. Îi prind mâna în a mea, după care îi dau voie să mă sărute. Fructe tropicale şi ocean. Dacă de obicei Xan e fierbinte, în acest moment parcă tocmai a ieşit din Iad. Mă strânge tot mai tare spre el.

I don't know who you think you are
But before the night is through
I wanna do bad things with you

Un telefon care sună. Telefonul lui Xan. Da, un moment “perfect” să îi sune telefonul. Se uită câteva secunde la ecran după care răspunde.

-Da? în vocea lui se simte clar faptul că telefonul ăla l-a deranjat

Din conversaţie am înţeles că este vorba despre Claudiu. După 2 minute, se aude un claxon care vine de undeva din întuneric. Sunt încă în braţele lui, spatele meu este încă lipit de volan.

-Claudiu şi Lisa sunt afară. spune el zâmbind

-Ar trebui să mergem şi noi, nu? întreb în timp ce încerc să mă reaşez pe scaunul din dreapta

Mâna lui se înfige în coapsa mea şi eu îl privesc nedumerită. El continuă să zâmbească.

-Eşti destul de imprevizibilă, unşpe. 

De la tine am învăţat asta, Xan. Mă sărută scurt pe buze după care mă lasă să cobor. Afară este frig, evident. Lisa îmi face cu mâna de undeva de pe pod. Pare pregătită să sară.

26 ~ Fără ritm