28 ~ Mare albastră II

-Mi-am uitat prosopul. spune el în timp ce ridică o sprânceană şi mă scanează din cap până în picioare

Ţine-te bine, Ema. Eşti relativ îmbrăcată şi sutienul ăsta chiar arată bine. Deci ţine-te bine. Nu îl lăsa să vadă că eşti aproape să o rupi la fugă sau să te bagi cu capul sub parchetul negru şi lucios. Şi până la urmă...nici el nu e exagerat de îmbrăcat. Doar pantalonii ăia bermude. Nimic mai mult sau mai puţin. Pantalonii şi cel mai fierbinte zâmbet care l-am văzut în viaţa mea la cineva. A luat prosopul şi s-a întors în baie. M-a privit în tot acest timp foarte sigur pe el. Sper să fi părut şi eu sigură pe mine.

Rochia verde-smarald. Nu am altă opţiune. Telefonul meu sună. Marc.

-Da?

-Unde eşti? vocea lui pare supărată

-Acasă. Învăţ. răspund calmă

-Interesant. Unde mai exact înveţi?

-Sunt cumva la interogatoriu?

-Sunt în camera ta.

Cuvintele îmi stau cumva în gât. De ce este acasă? Azi e vineri. Trebuia să vină sâmbătă. E vineri, nu?! Nu pot să spun nimic.

-Ești cu Xan? continuă el

-Ăhăm.

Asta e tot ce pot spune. Sunete ciudate care să reprezinte o afirmație.

-Unde?

-Nu foarte departe.

Vocea mea se aude cumva ca o rugăminte.

-Păi știi, am impresia că tata te va suna în câteva minute. Eu zic să ții telefonul aproape.

Asta e o amenințare? Are de gând să îl sune pe tata?! O soluție. Ceva ce Marc vrea. El vrea să facă pe fratele mai mare matur și să aibă grijă de mine, dar nu mai suntem copii. Sigur există ceva ce l-ar face să nu spună nimic. O idee genială. Ba nu. O idee briliantă!

-Sunt lângă plajă și mă întorc mâine. spun apăsând fiecare cuvânt pentru a fi sigură că înțelege

O pauză în difuzor. S-a prins. Adică e fratele meu, sigur că s-a prins.

-Dacă te sună oricine, ești acasă, în camera ta și înveți. Înțelegi?

-Te iubesc, știi. spun râzând

-Și eu. Ai grijă de tine.

-Să stați departe de camera mea! spun aproape urlând

A închis. Știam că Marc nu ar refuza o seară în care să aibă toată casa pentru el și Maia. Chiar sper să stea departe de camera mea...

Aceeași vineri, ora 17. Xan pe plajă. Ciudat. De parcă ai putea să aduci și mai mult ”exotic” într-un loc exotic. Șase pătrățele perfect bronzate și eu port un costum de baie alb. Unul destul de vechi. Mult nisip, mulți oameni și sunetul valurilor. O zi obișnuită pe plajă. Stă întins pe acel șezlong și fiecare fată care trece pe lângă noi îl privește. Se pare că ”efectul Xan” e peste tot, nu doar în Camin. Cineva chicotește încontinuu de vreo 10 minute. Dincolo de șezlongul lui Xan sunt două fete care șușotesc și îl privesc. Una dintre ele o împinge pe cealaltă spre el. Xan e relaxat, pare că nici nu aude, are ochii închiși. Sunt și eu aici. Fetele alea mă văd? Cea roșcată se pregătește să se ridice. Cealaltă pare că îi spune să meargă să vorbească cu ”frumușelul ăla brunet”. Sunt vizibilă, sunt aici. Chiar lângă el. Își aranjază sutientul și pare că vrea să se ridice. Până aici ia fost.

Mă așez pe șezlongul lui Xan și îmi pun mâna dreaptă pe abdomenul lui. El deschide ochii și zâmbește. Din păcate nu pot vedea fața roșcatei ăleia, dar mi-ar face mare plăcere. Îl sărut scurt în timp ce el își pune o mână în jurul taliei mele. Chiar nu am mai apucat să mă uit la roșcată, deoarece Xan m-a luat pe sus și m-a dus în apă. Data viitoare poate se uită și în stânga tipilor pe care vrea să îi abordeze.

Ora 22:33. Multe mașinării, mult, foarte mult zgomot. Xan a insistat să ne urcăm în fiecare minunăție amețitoare din parcul ăsta de distracții. Nu pot spune că mi-a displăcut.

-Vrei ceva de băut? întreabă destul de tare la urechea mea

-Da.

Ora 00:45. Când m-a întrebat dacă vreau ceva de băut am crezut că vrea să luăm ceva de acolo. De fapt, m-a adus într-un local prin a cărui geamuri rotunde pot vedea nisipul de pe fundul mării. Submarine. Bună denumire. Majoritatea celor de aici au sub 25 de ani și beau cocktailuri colorate sau bere. Foarte multă bere, cât mai multă bere. Suntem efectiv sub apă. Îngropați de apă și bere. E atât de plăcut să nu aibă nimeni habar cine ești. Toți văd că ne ținem de mână, dar nimeni nu crede că asta e ciudat și absolut nimeni nu ne privește dubios. Primesc un sms de la Lisa. Adică al 5-lea sms de la Lisa.

”sunteți într escapadă romanticas? :)))”

Cred că iar a băut prea mult. Începe să scrie greșit.

Ora 2:12. Picături gigantice de apă căzând din cer. Un fulger care taie întunericul este urmat de un tunet asurzitor. Îmi duc mâinile la urechi îmi strâng involuntar ochii. Parcă natura întreagă ar încerca să se răzbune pe Pământ. O furtună care pare să nu se mai sfârşească. Nu se mai vede nici marea, nici plaja. Doar apă care se amestecă cu altă apă şi cer luminat de fulgere. La fiecare tunet am impresia că cerul se va rupe în două şi va cădea peste oameni. Doar pentru a vedea cât de neputincioşi suntem. Xan îşi ţine mâna în jurul umerilor mei şi observ că zâmbeşte. De ce zâmbeşte?

-Vrei să mergem să luăm cina în restaurant sau în cameră?

-În cameră.

Capul meu e lipit de abdomenul lui. Pielea mea şi pielea lui sunt despărţite de un tricou negru. Aud cum toată ploaia din lume cade pe Pământ. Mi-a povestit atâtea despre atâtea. Despre surorile lui, despre copilărie, despre cei de pe Round Street. Toată ploaia...de parcă cineva ar sta în nori şi ar turna încontinuu apă. I-am povestit. Despre tot, despre toate. Cât noroc să ai să mergi la mare și să plouă?

-Ai adormit? întreabă după o pauză de câteva secunde

-Eşti enervant. răspund încet

-De ce? continuă serios

-M-ai adus aici fără să mă întrebi dacă vreau şi mereu încerci să deţii controlul. spun pe un ton neutru

Îmi este puţin somn. Dar tunetele şi vocea lui Xan categoric nu mă lasă să dorm.

-Credeam că începi să te obișnuiești cu asta, unșpe. Și nu te-ai împotrivit serios până acum.

Nu, nu m-am împotrivit serios. Se poate să fiu puțin masochistă.

-Ce gândești?

Ochii lui se strâng și mă privește suspicios, cu uimire, de parcă am vorbi două limbi diferite și nu poate să înțeleagă ce l-am întrebat. A trebuit să întreb. Din cauza alcoolului sau din cauză că nu pot să nu știu.

-Acum? mă întreabă cumva nedumerit, dar cumva serios

Un tunet puternic. Cine e atât de hotărât să rupă cerul?!

-Acum și în general. Despre orice, despre mine.

Un alt tunet. N-am fost subtilă. Vreau să știu ce gândește despre mine.

-Ești ca un drog. Încerc să nu mă gândesc la tine. De obicei reușesc. Dar atunci când apari, vreau să știu ce îți trece prin capul ăla blond, să pot fi destul de aproape cât să îți simt mirosul pielii, să te văd râzând la o glumă pe care o fac. De când de cunosc, majoritatea acțiunilor mele au legătură cu tine. Am ajuns să mă comport prostește uneori. Chiar și înconjurată de zeci de alte blonde, brunete, roșcate, îmbrăcată cu orice sau mai puțin îmbrăcată, te văd doar pe tine. De parcă ai fi un punct alb pe o planșă neagră.

De parcă vremea de afară nu era de ajuns, acum s-a pornit o furtună în propriul meu suflet.