La 18 ani eram destul de
furioasă pe întreg Universul. Aveam un an să aleg ce vreau sa fac cu viaţa mea.
Cu tot restul vieții mele. Alegeam în fiecare dimineață, mă răzgândeam în
fiecare seară. Nu ştiam de unde şi încotro să o apuc. Exact ca un pui care
trebuia să părăsească cuibul.
În acea perioadă m-am
simţit cu moralul sub nivelul mării ba din cauza confuziei față de viitorul
meu, ba din cauza faptului că eram departe de casa mea, de prietenii mei și
deși dureros de admis, din cauza faptului că eram departe de Erik. Era undeva
cu două săptămâni înainte de prima zi de şcoală. Marc făcea tot posibilul să mă
scoată din starea aceea. Se hotărâse el că e timpul să-mi fie frate mai mare
așa cum scrie în cărți și să-mi facă viața mai ușoară și mai bună. Mă lua
mereu cu el peste tot, îmi făcea cunoştinţă cu toți oamenii care îi ieșeau în
cale. Așa am ajuns să cunosc teoretic trei sferturi din oraș și practic pe
nimeni.
Oameni noi, oraş nou, casă nouă, şcoală nouă, a mai rămas ceva vechi? Chiar și fratele meu urmează să meargă la facultate. Este student în anul I la Facultatea de ştiinţe economice. Deci nici el nu mai rămâne. Nimic vechi, totul nou.
Afară este prea cald
pentru sfârșitul verii. Într-una dintre zile, întorcându-mă acasă după ce mă
plimbasem singură spre centrul orașului, i-am găsit pe Lisa și Andi stând pe
terasa Lisei. I-am văzut făcând asta în mod regulat de când m-am mutat în
Camin. Îi văd mereu împreună. S-ar putea să fie un cuplu, deşi nu i-am
văzut niciodată sărutându-se. Dar nu sunt obligaţi să se sărute în faţa mea,
nu? Le fac un semn de salut cu mâna și îmi scot ochelarii de soare în timp ce
mă pregătesc să-mi caut cheile pentru a intra în casă, când aud vocea Lisei
strigându-mă.
-Ema, dacă ai timp, hai să stai cu noi!
Pare o invitație serioasă.
-Mă întorc în 5 minute. strig eu înapoi
Am deschis ușa și am urcat scările rapid cu un zâmbet pe față. N-am mai avut de ceva timp genul ăsta de zâmbet. Mereu când eu și prietenii mei ne strângem la cineva acasă, fiecare aduce ceva. Deci după câteva minute am ieșit afară cu trei doze de suc pe care le-am găsit în frigider. Sper că le place sucul. Trec strada și îl văd pe Andi în pantaloni bermude, tricou simplu alb și papuci de plajă, iar pe Lisa în stânga lui cu o altă rochie de vară subțire, de data asta violet. Observ contrastul puternic dintre părul ei negru lucios lăsat liber pe spate și ochii de un albastru deschis.
-Ia loc. Chiar ne întrebam dacă mai locuiești aici. spune Lisa cu zâmbetul ei caracteristic care te face să crezi că în lume totul e în regulă și poți sta liniștit
-Ai adus cadouri. Data viitoare îți aduc și eu ceva. îl aud pe Andi în timp ce desface una dintre doze
-De ce ai crede că nu mai locuiesc? întreb eu amuzată
-Nu prea sunt oameni noi pe aici și mă așteptam cumva să nu vă placă. De fapt cred că voi sunteți singurii noi pe aici de nici nu știu cât timp.
-Aiurea. Familia Niesen s-a mutat aici acum câțiva ani. intervine Andi
-Cine? întreabă Lisa confuză
-Știi oamenii ăia cu pisicile. El cântă la acordeon sau ceva de genul.
-Tu vorbești de cei care s-au mutat în vechea moară acum 5 ani?
Ultima dată când cineva s-a mutat în Camin a fost acum 5 ani. Asta ar explica toate privirile curioase pe care le-am primit.
-Da, mă rog. Despre ei ziceam. răspunde Andi dând din umeri
O mașină neagră trece în viteză claxonând și ridicând tot praful de pe asfalt. Pentru câteva momente am respirat doar praf, iar claxonul a durat începând cu casa Lisei până în capătul străzii. Mașina a luat-o spre centrul orașului.
-Idiotul. spune Lisa tușind din cauza prafului
-Credeam că-s toți în vacanță. îl aud pe Andi
-S-au întors dimineață. Și Maia spunea că vine mâine. răspunde Lisa
Probabil Lisa mi-a
observat privirea confuză. Habar nu aveam despre ce vorbeau. Nu știam de ce
claxonase tipul cu mașina neagră ca un dement și nici cine poate fi Maia sau în
ce vacanță fuseseră ei.
-Ăsta cu mașina e Claudiu. Se dă în spectacol. El stă în penultima casă de pe stradă, numărul 17, chiar lângă Xan. încearcă Lisa să explice pentru a-mi înlătura confuzia
-A înțeleg. Și Maia? întreb eu dorindu-mi cu adevărat să aflu cât mai multe despre lumea asta nouă în care tocmai intrasem
-O Doamne. Ai atâtea de învățat. intervine Andi
-Maia locuiește la casa
1, chiar prima pe dreapta cum intri. Peste drum de Mihai și Romina. explică
Lisa în timp ce îmi indică cu mâna prima casă de pe stradă
-Acum-s toți prin vacanțe. O să-i cunoști când or să vină. Începe școala în două săptămâni și n-au ce face. spune Andi parcă bucurându-se că li se încheie o dată vacanța
-Dar pe Alex îl știi, nu? întreabă Lisa în timp ce îmi arată cu manichiura ei franțuzească perfectă casa de lângă mine care are curtea din față îngrădită
-Locuiește acolo? Nu l-am cunoscut.
-Ciudat. El nu-i în vacanță. răspunde ea
-Nici pe acasă nu-i. Pe la piscină ce l-am mai văzut. intervine Andi în timp ce își aprinde o țigară
Așa am început să înțeleg
cum funcționează Camin. Am aflat că Round Street are 19 case, nu 20, contrar a
ceea ce credeam eu. Să stau cu Andi și Lisa pe terasa Lisei a devenit un obicei
în următoarele două săptămâni. Într-una dintre seri, ni s-a alăturat chiar și
vecinul meu Alex din casa cu gard și câini. El părea diferit însă de Lisa și
Andi, dar în același timp aveau toți trei un anume ”ceva” ce-i făcea
asemănători, doar că nu-mi dădeam seama exact ce anume. Ar putea fi un mod de a
vorbi sau un mod de a gândi. Când l-am cunoscut pe Alex și i-am văzut părul
blond pai până la umeri, ochii căprui ca mierea și pielea bronzată, l-am
comparat instant în capul meu cu un surfer a cărui unică pasiune este oceanul
scăldat în razele soarelui de vară. Nici nu m-am înșelat prea mult. Am
descoperit că este un tip calm, pasionat de înot, polo și orice alt sport mai
poate avea legătură cu apa.
O dată intrată în Shine, totul era exact cum mă așteptam. Aceleași lumini, aceeași agitație, aceeași muzică, aceiași oameni. Chiar și masa zgomotoasă era exact în același loc, doar că acum era înconjurată de mai puțini oameni. Marc mi-a luat-o înainte și era deja la bar comandând. Când încercam să mă strecor și eu către bar, cineva se lipește de spatele meu și își pune mâinile în jurul taliei mele, după care mă strânge la piept. Eram prinsă de două mâini masculine și cineva încerca să mă îmbrățișeze și chiar să-mi șoptească ceva incoerent la ureche. Am început să mă panichez și să încerc frenetic să mă eliberez din strânsoare. Mi-am înfipt unghiile în brațul lui drept și acesta s-a retras rapid. Când m-am întors spre „agresor”, ne-a căzut fața. Amândurora. Eu pentru că mă uitam la Andi și Andi pentru că se uita la mine. Era evident că mă confundase și că băuse prea mult. Să nu mai spun de tipa blondă din dreapta mea care se uita la el furioasă. Îmi dau seama că încerca să-mi spună ceva, cel mai probabil își cerea scuze, cu o privire inocentă și speriată, dar nu înțelegeam nici un cuvânt din cauza muzicii, ne aflam chiar lângă o boxă. Situația devenise amuzantă. Deci acum sunt convinsă că Lisa și Andi nu sunt un cuplu. Cealaltă blondă, a pornit la fel de furioasă spre ieșire, iar Andi, deși m-aș fi așteptat să o urmeze, a dat din umeri spre mine.
În toată scena, Lisa apare dinspre bar cu un pahar pe jumătate gol, purtând o rochie albă strâmtă și un zâmbet. Se poate să fi văzut scena sau se poate să nu o fi văzut. Cert este că ne ia pe mine și pe Andi de după gât, pe fiecare cu o mână și începe să ne conducă spre masa zgomotoasă. Nu m-am împotrivit, dar îl căutam cu privirea pe Marc. Nu mai era unde îl văzusem ultima dată. Sigur că nu mai era! Ajunși la masa zgomotoasă, l-am văzut pe fratele meu stând chiar acolo, lângă tipa roșcată care acum purta blugi strâmți albaștri, un maieu scurt negru și platforme. Ea îl acapara întru totul.
Am stat la masa zgomotoasă. De fapt masa zgomotoasă era ocupată exclusiv de cei de pe Round Street. Persoane gălăgioase care păreau să se cunoască de o viaţă. Aşa şi era, crescuseră toţi pe aceeaşi stradă, deci se cunoşteau de o viaţă. Era puţin ciudat pentru mine să stau la acea masă. Cei din jur ne aruncau priviri curioase și nu foarte simpatice. Marc era categoric în largul lui, de parcă şi el locuia pe Round Street de o viaţă. Dar Marc e mereu în largul lui în orice situaţie. Deşi gălăgioase, persoanele de la masă păreau a fi cât de cât obișnuite. Depinde și ce înțelegi prin ”obișnuit”. Toţi erau interesaţi să afle diverse lucruri despre mine şi fratele meu. Numărul acum mai mic al persoanelor de la masa zgomotoasă comparativ cu ultima oară când îi văzusem eu nu mă deranja considerând că nu trebuia să cunosc foarte mulți oameni noi în aceeași seară.
În timp ce Marc se face
nevăzut spre bar, aflu că roșcata este Romina și locuiește la casa 4.
-Cum ţi se pare oraşul,
Ema? mă întreabă Romina în timp ce învârte o şuviţă de păr roşu pe deget
-E frumos. mințeam cu
nerușinare
-Probabil îl vezi ca
fiind foarte mic în comparaţie cu oraşul în care ai locuit.
-La început asta am
crezut. Chiar este mic, dar încerc să mă obişnuiesc cu faptul că toată lumea se
cunoaşte şi începe să îmi placă. am forţat un zâmbet să iasă la iveală deoarece
nu voiam să afle că nu îmi place oraşul ei
-Pe aici nu doar că toată
lumea se cunoaşte, toată lumea ştie totul despre toată lumea, intervine Maia
Maia are părul negru până la nivelul umerilor și șuvițe albastre. Șuvițele se potrivesc ochilor ei care sunt exact aceeași nuanță. Ea are cel mai apropiat stil vestimentar de al meu. Poartă o bluză simplă maro, lăsată pe un umăr, blugi negri și teniși înalți.
-Deci dacă ai ceva de
ascuns, mai bine ai spune acum. Oricum se va afla cât de curând, continuă Andi
râzând în timp ce își stinge țigara
-Exageraţi. Nu e chiar
aşa, spune Lisa așezându-și paharul gol pe masă
-Ai dreptate. Nu se ştie
totul despre toată lumea. Se ştie totul despre noi în principal, apoi restul,
îi replică Romina.
Noi? Aș putea fi inclusă
în acest noi? Deși foarte bine s-ar putea referi doar la ei.
-Despre voi? intervin eu
ridicând din sprâncene
-Eu, tu şi toţi ceilalţi
care locuiesc pe Round Street, răspunde Romina relaxată.
Deci eu sunt în noi.
-Eu nu-s de pe Round
Street. Oare ce caut la masa asta cu voi, vedetele? spune Andi dându-și ochii
peste cap și aprinzându-şi o altă ţigară
-Tu eşti excepţia care
întăreşte regula, deșteptule. Dar astea sunt prostii. Într-adevăr, unii oameni
nu ne plac pentru că stăm pe Round Street, dar asta nu ne face
"vedete", intervine Lisa vizibil deranjată
Oare aşa să fie? Tocmai
mă înscrisesem involuntar în cercul de elită al necunoscutului oraș Camin?
Oamenii din jurul mesei chiar stăteau la distanţă de noi. Poate pentru că nu ne
plăceau sau pentru a nu ne deranja. Nimeni nu invita pe nimeni să stea la masa
zgomotoasă. Uneori mai venea câte o persoană şi se aşeza pur şi simplu la
masă şi nimeni nu părea să vadă ceva ciudat în asta. Ba chiar părea ceva
obişnuit să se întâmple aşa şi cel care se aşeza era tratat ca făcând parte din
familie, unii nici măcar nu salutau.
Seara a continuat în
acelaşi stil. Oamenii veneau, plecau. Andi şi Lisa m-au rugat la un moment dat
să merg să dansez cu ei. Am acceptat, deşi mie nu îmi place să dansez. Dar
văzându-i pe toţi acei oameni ameţiţi de alcool care se distrau, am prins puţin
curaj. Andi nu era ameţit, era de-a dreptul beat. Ajunsese chiar să se sprijine
de umerii mei şi să îmi povestească despre cum pisica lui a făcut 3 pui. Sau
cel puţin asta cred că spunea, era destul de greu să fiu atentă în timp ce
muzica îmi zgâlţâia urechile.
Nu îmi amintesc cât era
ora, dar cu siguranţă era după miezul nopţii. Când m-am întors la masă am
observat că toţi erau şi mai gălăgioşi decât în mod obişnuit. Nici nu crezusem
că putea fi posibil aşa ceva. Dacă înainte aveam impresia că ceilalţi din local
ne privesc, acum eram sigură, nici nu se mai prefăceau că fac altceva. Marc
dansa cu Maia, vecinul meu Alex apăruse și el între timp, iar Romina era lipită
de un tip pe care nu îl mai văzusem până atunci şi cu care sigur nu făcusem
cunoştinţă. Complet îmbrăcat în negru, stătea relaxat și povestea ceva despre o
mașină sau o cursă de mașini, în timp ce Romina îi sorbea fiecare cuvânt.
Uneori își mai trecea câte o mână prin părul brunet ciufulit în stilul
starurilor rock. În rest, doar fuma. Părea că toţi sunt foarte interesaţi de
ceea ce avea el de spus, deşi nu spunea nimic prea interesant. Totuși, toți
râdeau și păreau interesați.
Şi l-am tot ascultat cu
toţii ceva timp. Deja începeam să mă gândesc că ar fi bine să mă retrag
silenţios spre casă. Îl căutam pe Marc cu privirea pentru a-i spune că am să
plec când realizez că pentru o secundă, se face liniște la masa
zgomotoasă.
-Vrei să îţi aduc ceva de
băut?
Am întors capul și am
realizat că ”starul rock” care-i acapara pe toți tocmai se ridica de la masă cu
propriul pahar gol și mă întrebase dacă vreau să-mi aducă ceva de bău. În acel
moment probabil păream o tâmpită, deoarece îmi făcusem ochii mari şi mă uitam
la el şi nu ştiam dacă să răspund sau nu deoarece nu eram sigură dacă vorbeşte
cu mine. După câteva secunde, realizez că într-adevăr vorbise cu mine deoarece
mă privea fix. Şi un milion de întrebări circulau prin capul meu. Cine este
tipul? Făcusem totuşi cunoştinţă cu el şi nu îmi amintesc? De ce vorbește cu
mine de parcă nu ar fi prima oară când vorbim? El zâmbea vizibil amuzat în timp
ce aştepta să răspund. Trebuie categoric să spun ceva! Dar ce? Vreau ceva de
băut? Acum trei secunde voiam să plec. De ce mă întreabă dacă vreau ceva de
băut şi nu ştie nici măcar cum mă cheamă? Aș putea fi oricine! Aduce băuturi
oricui? Sunt singura pe care o întrebase.
-Ăăă, păi, ăăă, daa...
Puteam spune ceva mai
prostesc de atât? Nici măcar nu îi spusesem ce aş vrea să beau. Nici nu
aşteptase să îi spun. Conversațiile de la masă s-au reluat în mod firesc în timp
ce starul rock era la bar și comanda cine știe ce.
-Care-i treaba cu tipul
ăla? întreb eu la urechea Lisei.
-Cu Xan? Nu v-ați
cunoscut? răspunde Lisa amuzată şi puţin ameţită
Acest Xan tocmai se
întoarce la masă cu două pahare pline cu ceea ce pare a fi Cuba Libre. Arat eu
ca o persoană care ar bea rom cu Cola? Adică sunt, dar nu știam că e și
evident. Pune unul dintre pahare în faţa mea după care îmi întinde mâna pentru
a se prezenta.
-Eu sunt Xan, apropo. Tu
eşti...?
Doi ochi negri şi cel mai
fierbinte zâmbet posibil.
-Ema.
Comentarii
Trimiteți un comentariu