6 ~ Fostele mari iubiri

Ora 6:50. Alarmă stupidă. A doua zi de şcoală. Doar a doua. Şi câte mai sunt. Mă ridic enervată din pat. Frig. Mă arunc înapoi sub plapumă. Mult mai bine. Dacă aş putea, aş sta aici până la vară. Poate că dacă m-aş pune acum să dorm, aş reuşi să dorm până la vară.

După prea multe minute, îmi fac curaj să ies de sub plapumă. Iau din dulap o pereche de blugi albaştri, un tricou negru cu un desen abstract şi geaca maro. Converşii sunt întotdeauna o alegere inspirată. Aş vrea să îmi întind părul, dar asta ar însemna să pierd timp. Sunt deja în întârziere, aşa că îl las în voia lui. Şi voia lui este să stea puțin ondulat şi ciufulit. Treaba lui.   

Alerg spre bucătărie şi iau în fugă sandvişul care mi l-a lăsat mama înainte să meargă la muncă. Mama este make-up artist. A terminat Facultatea de Arte, iar acum machiază de dimineaţa până seara. Îi place să facă asta. Eu nu ştiu încă ce îmi place. Ştiu totuşi că îmi pun serios la îndoială decizia de a mă muta aici chiar și pentru un singur an.

Marc mă aşteaptă nerăbdător în maşină. Peste două săptămâni se va întoarce la facultate. El va merge înapoi acasă, în oraşul nostru. Cel pe care eu îl iubesc şi care nu este nici mic, nici enervant.

Ajungând în fața liceului, realizez că este mai gol decât pustiul unui deșert. Încep să mă întreb dacă este într-adevăr marţi şi dacă este într-adevăr zi de şcoală. Poate în Camin se merge la şcoală doar o dată pe săptămână. Ar fi de vis. Coridoarele sunt goale, marţi la ora 7:55. Nimeni nu trântește uși, nimeni cu face selfie-uri, nimeni nu strigă, râde sau ascultă muzică prea tare. Se pare că în Camin dacă vrei să ai puțin timp cu tine însuți, vii la liceu într-o zi de marți.

Dacă acum aș fi în fostul meu liceu, abia aș reuși să mă strecor pe coridoare și aș fi călcată pe picioare la fiecare 3 metri. În final aș ajunge într-o clasă plină, o clasă în care cel mai probabil Erik se află chiar acum. Mă întreb pentru o secundă dacă și anul ăsta stă în aceeași bancă, dacă s-a mutat mai în spate sau dacă se uită cu durere spre locul din fața lui în care obișnuiam să stau eu. Absurd.

Într-un final reuşesc să găsesc clasa. Eram gata să îi sun pe Andi sau pe Romina să vină după mine și să mă conducă în clasă când am văzut-o pe fata blondă cu şuviţe roz, colega de bancă a lui Andi, ieşind din spatele unei uși mari din lemn vechi. Clasa mea. Blonda cu şuviţe roz m-a salutat prietenos când am trecut pe lângă ea şi îmi pare rău că nu îmi amintesc numele ei. Am intrat în clasă şi evident, toţi mă privesc suspicios. Sunt fata nou-venită în oraş, nu un specimen pe cale de dispariţie! Prin ”toți” mă refer la cei 9 colegi prezenți în clasă, printre care şi Romina. Locul lui Andi din spatele Rominei este gol și am impresia că nu se va așeza nimeni acolo azi.

-Hei. Ce faci? întreabă Romina în timp ce îşi priveşte faţa în oglinda micuţă din mâna ei

-Mi-e cam somn. Tu? răspund eu în timp ce caut un pix în geantă

-Nu foarte bine.

Răspunsul ei m-a uimit. Adică nici eu nu sunt tocmai „bine”. De fapt mor de somn, aş prefera să fac aproape orice altceva decât să stau în școală, detest oraşul ăsta, părul meu îşi face de cap şi habar nu am cum o să fac faţă următorului an, dar categoric nu o să mă apuc să-i destăinui Rominei toate astea.

-S-a întâmplat ceva? întreb eu încercând să par interesată

-L-am sunat ieri pe Xan toată ziua şi nu s-a deranjat să răspundă sau măcar să trimită un sms.

Pe Xan? Xan nu îi răspunde? De ce l-a sunat toată ziua? Chiar aş vrea să ştiu, dar nu vreau să creadă că sunt băgăcioasă.

-Poate este plecat şi nu îşi aude telefonul sau l-a uitat acasă. răspund eu

De ce am spus asta? Ştiu foarte bine că Xan nu este plecat nicăieri, doar l-am văzut aseară. Să îi spun şi ei că l-am văzut? Dacă nu îi răspunde înseamnă că nu vrea să vorbească cu ea, deci cine sunt eu să mă intervin?

-Da, poate. spune ea strângându-și buzele parcă resemnându-se

-Sau poate era ocupat cu ceva sau cineva. continui eu

Puteam să tac. Să tac, ar fi fost perfect. Ar fi fost mai mult decât ideal. Acum Romina mă priveşte mai interesată decât oricând. Și-a ridicat brusc capul spre mine și pare că acum încearcă să-mi citească în creier. Şi oricum, de unde mi-a venit ideea asta că ar fi ocupat cu cineva? De fapt ar putea fi. Arată bine, este carismatic şi lumea se comportă cu el de parcă ar fi un fel de lider al unui grup de elită într-un oraș necunoscut între munți.

-Cu cineva? Adică o fată? întreabă ea pe un ton scăzut și vizibil deranjată

-Nu ştiu. Zic şi eu. Ar putea fi cu o fată, un băiat...bănuiesc că nu e imposibil.

Dar ce oare încerc eu să aflu? De ce oare m-am gândit să discut asta tocmai cu fata asta care e evident interesată de el?!

-Xan nu iese cu nimeni. Este încă îndrăgostit de fosta lui iubită. spune Romina revenind la tonul ei obișnuit

-S-au despărţit recent? întreb eu curioasă

-Acum jumătate de an. răspunde ea apăsând fiecare cuvânt și parcă sugerându-mi că ar fi momentul să încheiem discuția

Pare foarte sigură pe ea când spune asta. Cine o fi această fostă iubită pe care nu o poate uita? Oare o cunosc? Bănuiesc că nu. De cine este îndrăgostit magnificul Xan pe care toţi par să-l placă? Pentru siguranța mea și a tuturor, hotărăsc că ar fi cazul să îmi păstrez întrebările pentru mine.

Prima oră de istorie trece rapid. Profesorul ne-a prezentat ce vom învăţa în acest an şcolar şi cam atât. Înainte de a doua oră a venit şi Andi cu ochii roşii de nesomn. Deci am presupus greșit. Ce o fi făcut azi-noapte? După ce a salutat pe toată lumea, şi-a aşezat capul pe bancă şi 10 minute mai târziu mi-am dat seama că a adormit.

La ora 11 avem pauză de masă o oră. Mă îndrept spre cantină împreună cu Romina, Andi şi fata blondă cu şuviţe roz pe care am aflat că o cheamă Melisa, dar i se spune Mel. Cantina este o sală relativ mare, cu mai multe mese dreptunghiulare în lateralul cărora sunt aşezate câte două bănci lungi. Meniul zilei este supă de pui şi paste cu un sos galben care nu pare tocmai comestibil. Îmi iau mâncarea şi o văd pe Lisa făcându-mi semn cu mână să mergem la masă cu ei. Ei fiind: Lisa, Claudiu, Maia şi Mihai. Chiar mă aşteptam ca cei de pe Round Street să aibă masa lor la cantină. După ce eu, Andi şi Romina ne-am aşezat la masă am realizat că Mel, fata cu şuviţe roz, s-a aşezat la o altă masă. Oare nu ne place? În clasă ne-am înţeles bine. De fapt ne-am înţeles bine până a trebuit să ne aşezăm la masă. 

Supa nu a fost senzaţională, dar pastele sunt delicioase în ciuda culorii sosului. Sunt așezată între Andi şi Maia, iar Romina, care stă pe cealaltă parte a mesei, lângă Lisa, se tot uită în spate, spre intrare. Oare aşteaptă să intre Xan? Începe să îmi fie milă de ea. Este probabil îndrăgostită de el. Şi ştie că el încă o iubeşte pe fosta lui prietenă. Asta e destul de trist.

Xan nu a apărut la cantină şi ziua a trecut destul de rapid. Andi a dormit la restul orelor, Romina a stat încontinuu cu ochii pe telefon, probabil ca să nu rateze vreun sms de la magnificul Xan. Lisa a venit în ultima pauză să mă întrebe dacă vreau să ies cu ei, evident, în Shine. Am refuzat. Şi nu regret nimic.

Restul zilei mi-am petrecut-o pe rețelele de socializare. Deci m-am conectat pentru câteva ore la vechea mea viaţă. Viaţa în care eram prietenă cu Paula, Micaela şi Antonio. Sunt în continuare prietenă cu ei şi mă voi întoarce la acea viaţă peste un an. Doar un an. Cât de lung poate fi un an? Doar 365 de zile. O fi an bisect? Sper că nu.

7 ~ Sezaţionalul Xan