7 ~ Sezaţionalul Xan

Zilele de miercuri, joi şi vineri au trecut una după alta. Trezit la 6:50, stat de multe ori aiurea la şcoală, mâncat la cantină, Romina aşteptând ca Xan să dea vreun semn de viaţă, profesorii care ne prezentau materia şi ocazional mă întrebau cum mă cheamă şi de unde sunt. Marc nu va veni acasă până weekendul următor. 

Cei de pe Round Street nu s-au mai strâns în Shine până vineri seara când am fost invitată de Lisa să ieşim în oraş. Evident, la masa zgomotoasă. Am acceptat deoarece nu aveam nimic mai folositor de făcut și nu vreau să ajung iar o sihastră pe care lumea o privește ciudat cum am fost în prima lună. Acum am reușit să am o anumită legătură cu câțiva oameni și aș prefera să păstrez legătura asta pentru sănătatea mea mintală.

La ora 1 am toate mesele sunt pline, jumătate dintre cei prezenţi sunt ameţiţi şi toată lumea dansează pe unde apucă. Maia este cocoţată pe o boxă și nu pare deloc stilul ei, vecinul meu Alex a fost şi el pe aici, dar a dispărut, Andi este întins pe o canapea jumătate viu și parcă jumătate mort, Lisa dansează cu un tip blond şi bronzat, iar Romina stă la masa momentan nezgomotoasă singură, fumând.

Mă aşez la bar şi îi cer barmanului o limonadă. Prefer să stau la bar decât lângă Romina la masa zgomotoasă. Nu am băut alcool deloc şi totuşi nu mă simt tocmai bine. Am de gând să beau limonada şi să mă îndrept spre casă. Să stau pe aici oricum nu mai are sens. Nici n-a avut de la început. 

Cineva se aşază lângă mine. Nu mi-am dat seama iniţial cine este. Nici nu îmi prea păsa. Singurul lucru care conta în acel moment era durerea aceea enervantă de cap. Ce făcusem ca să mă doară capul? Oboseală? Muzica?

-Un pachet de ţigări, te rog. se adresează el barmanului    

I-am recunoscut vocea instant. Xan. Adică exact, magnificul, senzaţionalul Xan îmi face onoarea de a sta la doar 30 de cm de mine. Îmi întorc capul spre el şi realizez că  nu mă salută. Oare nu mă vede? Port un maieu galben într-un club întunecat pentru Dumnezeu! Cu siguranţă mă vede! Şi totuşi se preface că nu exist. Adică nu mă aştept la declaraţii de prietenie, dar un simplu salut ar fi fost mai mult decât bine-venit. Tipul ăsta poate fi mai dubios de atât? Îmi întorc capul căutând-o cu privirea pe Romina. Vreau să-l vadă ca să iasă o dată din starea aia în care e de zile întregi. Vreau să nu mai am impresia că sunt colegă de bancă cu depresia. Dar Romina a dispărut. Exact acum și-a găsit.

Barmanul îi dă un pachet fără să ezite, de parcă ar şti exact ce fel de ţigări vrea. Hotărăsc că ar fi cazul să merg acasă. Limonada e băută, mi-e destul de frig şi capul începe să mă doară din ce în ce mai tare. Plus că e puţin ciudat să stau lângă Xan şi el să nu mă salute măcar. Mă rog. Nu ştiu de ce mă aştept ca oamenii din Camin să se comporte normal. Doar mi-au dovedit încă de la început cât sunt de diferiți față de prietenii mei de acasă.

În momentul în care mă ridic de pe scaunul înalt, mi se face rău. Şi mie mi se face rău foarte rar. Închid ochii şi mă sprijin cu o mână de bar. Muzica se aude tot mai înfundat, simt cum întreaga lume se învârte şi îmi vine să vomit. Ţine-te Ema. Revino-ţi. Ce naiba se întâmplă?! Nu poți vomita aici! Capul nu mă mai doare acum, de fapt încearcă să mă ucidă la propriu! Trebuie să îmi revin. Să ajung acasă sau măcar să nu îmi mai bubuie muzica în urechi! Măcar să vomit afară, nu aici.

Simt cum o mână se aşază pe umerii mei. Încerc să deschid ochii şi îl văd pe Xan care mă priveşte îngrijorat. El spune ceva, dar îmi este greu să înţeleg din cauza zgomotului şi a faptului că îmi este foarte rău. Începe să tragă ușor de mine. Nu ştiu unde vrea să mă ducă, dar nu pot opune rezistenţă. Sper că afară. Doamne dă să ajung afară înainte să vomit!

În momentul în care am ieşit afară şi am simţit aer neîmbibat în alcool şi fum, a fost incomparabil mai bine. Muzica nu mai era asurzitoare. Xan îşi ţinea mâna după umerii mei şi îmi tot punea întrebări la care eu nu apucam și nu puteam să răspund.

-Cum te simţi? Ţi-e rău? Ce ai băut? Ţi-e frig? Mă auzi? Ema? Să chem pe cineva? Mă auzi?

-Da, Xan. Te aud. spun folosindu-mi toată forța

După ce i-am răspuns, părea că s-a relaxat puţin. Trebuie să merg acasă. Acasă va fi mai bine. Am încercat să fac câţiva paşi şi chiar am reuşit deși destul de împleticit.

-Ce faci? Unde mergi? întreabă el nedumerit

-Acasă. răspund serioasă

-Nu poţi să mergi acasă aşa. Tremuri, eşti albă la faţă şi e clar că ţi-e rău. Cât ai băut?

-O să mă descurc. spun eu şi continui să merg.

-Tu eşti mereu aşa încăpăţânată? Te duc cu maşina, urcă.

Îmi deschide uşa din dreapta şi aşteaptă să intru. În mod normal nu urc în maşină cu oameni ciudaţi care nu mă salută, dar chiar nu puteam merge singură. Intru încet în mașină, încercând să nu am mișcări prea bruște. Înăuntru miroase a ceva tropical. Poate nuci de cocos. M-a obligat să îmbrac hanoracul lui incredibil de moale şi confortabil. Şi prin obligat vreau să spun că nu a pornit până nu l-am luat pe mine. Mi-am împroptit capul de geam şi îl vedeam uneori cu coada ochiului cum mă priveşte, probabil să se asigure ca nu am leşinat sau ceva.  Până în faţa casei a durat cam 3 minute. Ţin să menţionez că a condus cu peste 80 km/h tot drumul.

-Am ajuns. Te descurci să intri? are un zâmbet îngrijorat pe faţă

-Să știi că nu am băut. Mulțumesc pentru drum. spun în timp ce cobor din mașină

Ajunsă în casă, mama l-a sunat pe singurul doctor de familie din Camin, cel la care merg toţi. Omul probabil dormea. Dar a ajuns acasă la mine după 30 de minute. Am hotărât atunci că nu mă voi înscrie la medicină. Să fiu trezită în mijlocul nopţii şi să trebuiescă să alerg la alţii acasă să îi consult? Nu sună prea amuzant.

Doctorul este un om trecut de 50 de ani, cu ochelari pătraţi. A făcut glume încontinuu. L-am trezit în toiul nopţii şi el face glume. L-a final mi-a spus că am o răceală de sezon ceva mai severă. Mi-a recomandat să stau în pat următoarele 3 zile, să beau ceai şi mi-a scris şi o reţetă. Am primit chiar o motivare pentru şcoală. Voi lipsi doar o zi, dar e mai bine decât nimic. Oare câte răceli severe poţi avea într-un an? 

Tot în acea noapte am realizat că nu i-am înapoiat lui Xan hanoracul. Am stat cu el pe mine tot timpul ăsta.

8 ~ Fructe tropicale