8 ~ Fructe tropicale

Sâmbătă dimineaţa. Ora 11. Cobor la parter. Fiecare muşchi din corp parcă încearcă să evadeze într-un mod dureros. Îmi simt capul ca un balon. Pe masa din bucătărie este aşezat un bilet alb.

„Am plecat la lucru. Vin acasă la ora 4. Tatăl tău are o şedinţă cu angajaţii, iar Marc bântuie prin oraş, pe undeva. Să îţi bei vitaminele şi să stai în pat. Ţi-am lăsat ceai pe aragaz şi mâncare în frigider. Dacă ai nevoie de ceva, sună-mă. Te iubesc, mama”

Cine nu iubeşte mamele? Deşi au smartphone-uri şi se pricep să te urmărească pe Facebook, să te sune din oră în oră şi să îţi trimită mesaj cu „Culcă-te!”, îţi lasă bileţele cu instrucţiuni pe masă de parcă nici nu au auzit vreodată de tehnologie. Da, ăsta e unul dintre miliardele de motive pentru care mamele merită de fie iubite.

Ce voi face singură până la 4 P.M. sau până se gândeşte Marc să de-a pe acasă? Deschid frigiderul şi văd o caserolă cu piept de pui şi cartofi. Arată bine. Trebuie să mănânc înainte să beau medicamentele. Încălzesc mâncarea în cuptorul cu microunde, după care mă aşez la masă şi realizez că telefonul meu vibrează într-o veselie. Deschid ecranul. Un SMS de la Lisa: „Cum te simţi? Anunţă-mă când te trezeşti. Pupici”. De unde ştie că m-am simţit rău? Îi raspund la SMS, spunându-i că sunt bine şi că m-am trezit. După 5 minute primesc un alt mesaj, tot de la Lisa: „Vin la tine”.

Nu ştiu exact cât timp a trecut până a sunat la uşă. Totuşi, am reuşit să beau vitaminele, să iau pe mine o pereche de pantaloni comozi gri şi o bluză roz, să îmi prind părul cât de cât prezentabil şi să mă spăl pe dinţi.

Stătea în pragul uşii cu cel mai luminos zâmbet posibil. Mă uitam la ea şi mă întrebam dacă fata asta e chiar reală. Adică pe bune. Chiar e posibil să fie mereu machiată impecabil, cu părul negru întins pe spate şi hainele care stau pe ea de parcă ar fi scoasă dintr-o revistă? Părul meu va sta vreodată în viaţa asta atât de drept?

-Hei Em. Ce faci? întreabă ea în timp ce intră şi se aşază pe canapeaua din living.

-Nu prea multe. În principiu încerc să supravieţuiesc. Tu?

-Eu am fost în Shine de dimineaţă, unde m-am întâlnit cu Marc. El mi-a spus că nu te simţi bine.

Fratele meu îşi trăieşte viaţa în Shine mai nou. Toată ziua se învârte pe acolo.

-Da. Mi s-a făcut puţin rău aseară. Dar doctorul m-a consultat şi nu e nimic grav. răspund eu

-Mă bucur că eşti bine. Aseară am crezut că ai plecat acasă, dar Romina tot o ţinea pe a ei. 

Spunea că ai fi mers cu Xan. Fata aia a rămas fără bârfe şi a început să inventeze. spune convinsă că ştie adevărul

-Dar am mers cu Xan. El m-a adus acasă.

Dintr-o dată ochii albaştri ai Lisei s-au făcut mari. Zâmbetul luminos i-a dispărut. Nu părea speriată, dar totuşi foarte uimită. Ce este atât de incredibil în faptul că Xan m-a adus acasă? Doar îi spusesem că m-am simţit rău. Câteva secunde m-a privit nedumerită, după care a vorbit rar şi apăsat.

-Xan te-a adus acasă?

-Da. răspund eu.

-Cu maşina? întreabă ea la fel de rar

-Da.

-Adică cu maşina lui? continuă bruneta de parcă nu i-ar veni să creadă

-Da, Lisa. Xan m-a adus acasă cu maşina lui.

Acum eu sunt cea nedumerită. Care este problema până la urmă? Mi s-a făcut rău, cineva m-a dus acasă cu maşina. Nu văd ceva ciudat în asta, dar Lisa categoric vede. Acum ochii ei s-au făcut mici. Nu mai pare uimită. Parcă tocmai ar hotărî dacă să creadă sau nu ce am spus.

-Lisa, s-a întâmplat ceva? întreb eu puţin amuzată

După câteva secunde a realizat probabil ce o întrebasem şi faţa ei a devenit serioasă.

-Da, s-a întâmplat că Xan nu face favoruri. Şi nu am văzut până acum să urce vreo fată în maşina lui. Nu ştiu de ce te-a adus cu maşina, dar Xan nu face nimic „doar aşa”.

-Poate i s-a făcut milă de mine. spun eu încercând să par amuzată

-Poate. Uite ce e, Em. Ca prietenă, te sfătuiesc să stai departe de Xan şi cei ca el de pe Round Street.

Cred că e prima dată când o văd pe Lisa altfel decât veselă. Nu zâmbind, nu râzând. Doar privindu-mă într-un mod cât de poate de serios şi cu o oarecare urmă de îngrijorare. Se poate să fie îngrijorată? Dar de ce ar fi? Care e treaba cu acest Xan? Cei ca el? Credeam că ei toți sunt ca el din moment ce atunci când sunt împreună, toți îi sorb fiecare cuvânt. Și a spus cumva ”ca prietenă”? 

-Cei ca el? M-a adus cu maşina, atât. Nu pare să fie vreun mafiot periculos sau ceva de genul ăsta. Şi cu siguranţă au mai fost fete în maşina lui. Este încă îndrăgostit de fosta lui iubită, vrei să cred că nu a dus-o niciodată cu maşina? spun eu încercând să-mi ascund enervarea, dar nereușind

Nici măcar nu știu de unde vine enervarea asta. Adică este evident că ea mă vede în pericol și încearcă să mă protejeze de ceva. Cred că enervarea mea s-ar putea să nu aibă nici o legătură cu Lisa, ci mai degrabă cu tot ce s-a întâmplat în ultimul timp și toată lumea asta nouă pe care nu reușesc și nici nu am răbdare să o înțeleg. 

-Este îndrăgostit de fosta lui iubită? întreabă ea tot mai uimită

Deci din tot ce am spus, ea a auzit doar asta. Acum o să-mi spună că Xan nu a avut iubite? Sau de ce se uită la mine de parcă i-aş fi spus că am am o relaţie serioasă cu un dinozaur?

-Da. răspund eu

-Em, cred că nu ai înţeles bine. continuă ea transformând uimirea în amuzament

-Sunt sigură că am înţeles bine. O cunoşti? spun eu curioasă

-Păi da, o cunosc. Şi tu o cunoşti. Romina şi Xan au avut un fel de relaţie câteva luni. Dar cu siguranţă el nu a fost şi nu este îndrăgostit de ea. Romina ţi-a spus prostia asta?

Dau din cap afirmativ.

-Probabil se simte ameninţată de tine. continuă Lisa parcă vorbind doar prentru ea

Stau, mă uit şi nu înţeleg. Romina mi-a spus că el este încă îndrăgostit de fosta iubită, dar a omis să spună că ea este fost iubită. Ăsta e motivul pentru care îl tot caută şi vrea să fie mereu în preajma lui. Ea este cea îndrăgostită de el. Iar eu am părut probabil prea interesată de Xan. Aşa că a încercat să mă înlăture. De parcă aş vrea vreodată ceva cu senzaţionalul Xan cel teribil. Adică poate că în confortul orașului meu, locuind în vechea mea casă, aș lua în calcul să vreau ceva cu Xan, dar aici exact asta nu îmi lipsește. Pe lângă faptul că toată lumea din Camin se uită la mine de parcă aş fi coborât dintr-o navă extraterestră, colega mea de bancă mă consideră o ameninţare. Nu vreau și mai multă atenție negativă asupra mea. 

Telefonul Lisei vibrează. Probabil un SMS.

-Uite, trebuie să îmi duc sora mea mai mică la bibliotecă. Dacă vrei, pot veni mai târziu să ne uităm la un film sau ceva. spune ea zâmbind în timp ce se îndreaptă spre ieşire

Tipicul ei veşnic zâmbet.

-Sună bine. Ne vedem mai târziu. răspund, după care închid uşa în urma ei

Singură. Iau în mână cana cu ceai fierbinte. În mintea mea se derulează imagini involuntare. Fructe tropicale. Ochii lui care mă privesc îngrijorati. Da, ochii lui negri care încearcă mereu să mă înghită. Lisa care îmi spune că nu a urcat nici o fată in maşina lui. Şi hanoracul pe care m-a obligat sa îl îmbrac. Unde este? Am început să merg rapid spre camera mea. Îl găsesc atârnând de o uşă a dulapului. Îl iau pe mine. Fructe tropicale şi un parfum masculin, dar în special fructe tropicale. Îmi dă o stare de...bine. Retrăiesc încontinuu acel drum de 3 minute cu maşina. Din nou ochii, din nou vocea lui enervant de sexy. Și simt o ușoară senzație de sufocare și cum ceva în interior îmi strânge pieptul. Îmi apare în față un Erik în cămașă albă cerându-mi să dansez cu el într-o ploaie de vară, așa, ca în filme. Era după petrecerea de început de an școlar de anul trecut. Voiam să plecăm și a început să plouă cu găleata. Aveam o rochie roșie lungă și el a fugit în ploaie cerându-mi să dansez cu el. Încep să îmi curgă lacrimi pe față de parcă aș fi repornit acea ploaie de sfârșit de vară fix din ochii mei.

O Doamne! Oare înnebunesc?! 

Cum am trecut de la Xan și ochii lui negri la Erik și la stupidul nostru moment romantic de acum un an?! Era bine, eram într-o lume tropicală și caldă și apoi m-am teleportat într-o lume cu o ploaie care deși atunci caldă, acum se simte rece. Urăsc ploaia aia, rochia aia, momentul ăla și pe Erik.

După habar n-am cât timp, când telefonul de pe birou a vibrat, mi-am dat seama că stau ca o dezaxată mintal pe jos, lipită cu spatele de uşa dulapului. Un sms de la un număr necunoscut.

"Cum te simţi, 11?"

Mi-a spus "11". O singură persoană din lumea asta mi-a mai spus aşa. Dar de unde are numărul meu? 

"Sunt bine, 19. Încercam să dorm"

Categoric nu am de gând sa îi spun că stăteam pe jos şi visam ca o nebună la cât de bine miroase în maşina lui, iar apoi m-am pierdut între ploi reci și plaje tropicale.

După un minut primesc un al doilea mesaj.

"Minţi. Te gândeai la mine. Cam cât de îmbrăcaţi eram în capul tău?"

Nu pot să cred că a scris aşa ceva. El nu ştie. Nu are cum să ştie. Şi eram îmbrăcaţi. Adică cel puţin nu am apucat să...cât de arogant să fi să spui asta?

"Încerci să fi amuzant?"

Nu mai am chef să plâng și mai ales, știu că nu mai are rost.

"De ce îmi porţi hanoracul?"

9 ~ Vineri. 22. Casa 4