10 ~ Insule exotice, nisip fierbinte şi ocean

Vineri, ora 8:55. Romina vorbeşte încontinuu despre cât de extra-giga-terra-incredibilă va fi petrecerea ei. Pauza asta este cât se poate de enervantă. Andi stă în banca din spatele meu, împroptit într-un cot şi pe jumătate adormit. Mel, colega cu şuviţe roz din spate, pare foarte preocupată de tot ce are de spus Romina. De fapt, este categoric mai interesată decât mine şi Andi. Totuşi, ea nu este invitată. Romina a specificat clar: toţi cei de pe Round Street, Andi şi câţiva prieteni de-ai ei care nu locuiesc în Camin. Nimic despre Mel.

La cantină, acelaşi lucru. Carne cu cartofi, Romina şi petrecerea. Lisa arăta vizibil plictisită. Andi a dezertat cu o oră în urmă. Maia asculta povestea despre incredibila petrecere oarecum interesată. Probabil mai mult din politeţe. Deci doar noi patru.

La ora 21, eram îmbrăcată într-o bluză roşie şi blugi negri. Rimel, o prostie de luciu de buze cu aromă de portocale, geaca neagră cu ţinte şi părul ondulat pe spate. Nu m-am străduit prea mult deoarece nu aveam de gând să stau prea mult. Totuşi, arătam destul de bine. Mă rog, cel puţin prezentabil. Am îndesat hanoracul lui Xan într-o geantă. Ciudatul ăla mă face să car haina asta stupidă peste tot. Dacă nu vine, îl arunc.   

Casa 4. Două etaje, gigantică în comparație cu casa mea şi plină de muzică. În faţă sunt în jur de 15 maşini. Chiar pe aleea care duce la uşa principală, este parcat un Aston Martin albastru. Doamne! Oare maşina asta e reală? Pentru câteva secunde, eu şi Marc am privit-o admirativ. O bijuterie pe roţi. Dacă nu o vedeam în realitate, aş fi putut să cred că nu există.  Arăta de parcă abia a fost scoasă din fabrică. Deja îmi imaginam unul dintre converşii mei pe pedala de acceleraţie. Şi oja mea de unghii neagră ar arăta atât de bine împreună cu volanul ăla. Da, frumuseţea asta merită să stea pe alee. Dacă există suflete pereche, al meu este albastru şi are în jur de 500 CP.

Romina ne întâmpină într-o rochie mulată, scurtă, argintie şi probabil cu o mărime mai mică decât are ea nevoie. Are trăsături frumoase și trebuie să admit că reflexiile roșiatice din părul ei, îi dau ”un aer prețios”. 

-Heiiii!!! Mă bucur că aţi ajuns! Intraţi! Băuturile sunt la mini-barul din colţ. Distraţi-vă! spune ea rapid, încercând să acopere muzica asurzitoare. Era toată un zâmbet. De parcă ar fi înghiţit un gigantic „Smiley face”.

În stânga este un living foarte mare şi plin de oameni care dansează, sar, se legănă, râd. Cu siguranţă peste 50 de persoane. De fapt, poate peste 60. Şi este abia 21:35. Romina zicea că vin „câţiva prieteni care nu locuiesc în Camin”. Trebuia să spună „vin câţiva oameni din Camin și o grămadă de necunoscuți”. Pe majoritatea nu îi mai văzusem în viaţa mea. Marc m-a luat de mână şi m-a tras după el până la două canapele aşezate faţă în faţă. Pe canapeaua din dreapta stau Lisa, Andi şi Mihai de la casa 2, iar pe cea din stânga, Maia şi vecinul meu Alex. Toţi par să se distreze. Dar Xan nu este nicăieri. Îmi este puţin teamă să întreb pe cineva dacă îl văzuse, deoarece ştiu acum că în Camin se interpretează orice.

După jumătate de oră, Andi era la a 5-a tigară consecutivă, Maia dansa cu Alex, Romina încă întâmpina oameni pe care nu îi cunoşteam. La fiecare 5-10 minute cineva nou intra. Uneori aveam impresia că nu vom încăpea toţi. Deşi casa părea într-adevăr imensă. Doar livingul putea să acopere un bazin de înot. Poate exagerez totuşi. Un bazin de înot este prea mare. Dar o piscină obişnuită, categoric. Aşteptam să intre Xan. A spus ora 22. Adică acum. Fiecare om care intra speram să fie el. 22:15, o fată blondă împreună cu doi băieţi necunoscuţi, sunt întâmpinaţi de vocea piţigăiată a Rominei. 22:23, un alt tip care nu este Xan intră în casă. 22:31, încă două fete. Una este foarte înaltă şi una are părul foarte lung. Dacă închizi un ochi şi îţi pui un deget în faţa celuilalt, ai putea crede că fata mai scundă este Xan. În momentul în care vreau să verific ceasul telefonului a suta oară, observ că am primit un senzaţional SMS de la Xan cel senzaţional.

„Foloseşte intrarea principală. Te aştept afară”

Dintr-o dată a început să îmi fie cald. Inexplicabil. Şi frig. În acelaşi timp. Ce naiba se întâmplă cu mine?! Mă aşteaptă afară. I-am spus cuiva din dreapta mea că merg la baie. Cred ca era Marc, nu sunt sigură. Am luat geanta şi m-am îndreptat spre uşă. Începeam să mă întreb dacă îmi stă bine părul, dacă nu cumva eram îmbrăcată prea simplu. Aş fi putut să port o rochie. Prea târziu pentru aşa ceva. Nu a minţit. Este acolo. Chiar în faţă. Lângă maşina lui cameleon care este parcată pe iarbă. Blugi închişi la culoare şi o cămaşă albă care are primii doi nasturi descheiaţi. Se folosește de unul dintre zâmbetele lui enervante. În timp ce mă apropii observ că are un inel argintiu pe un deget de la mâna dreaptă. Şi ceasul Fossil.

-Mă gândeam că nu vrei să îmi dai hanoracul în faţa tuturor. Îl pot lăsa în maşină. spune el relaxat

Muzica se aude cumva înfundat aici, afară. Ca un univers paralel. Cei din casă, care râd şi dansează într-un nor de fum şi noi doi, care stăm singuri, departe de fum şi de toţi ceilalţi din Camin.

-Da. Ai dreptate. E bine aşa. răspund eu în timp ce îmi deschid geanta

Îşi aruncă hanoracul pe scaunul din dreapta. Buza lui de jos este puţin mai groasă decât cea de sus. Forma perfectă. Pur şi simplu muşcabile. Cămaşa aia. Chiar nu putea să îşi încheie nasturii?! Şi modul în care îi priveşte pe toţi, de parcă ar deţine întreaga lume. Pare să fie un simplu arogant bogat de pe Round Street. Este arogant, locuieşte pe Round Street şi probabil mai este şi bogat. Totuşi nu e simplu. Ceilalţi sunt oarecum previzibili. Dar nu poţi să ai habar niciodată la ce se gândeşte Xan. Are cei mai întunecaţi ochi pe care i-am vazut în viaţa mea. Întru-un fel sunt...adânci. Un negru care nu se mai termină. Era atât de aproape de mine încât puteam să îi simt parfumul şi inconfundabilul miros de fructe tropicale. Fructele tropicale care mă tot urmăresc. El care mă duce mereu cu gândul la insule exotice, nisip fierbinte şi ocean. Nu îţi muşca buza, Ema! Abţine-te. Chestia asta cu muşcatul buzei, o fac de fiecare dată când sunt stresată, enervată, agitată sau supărată. Acum sunt fascinată. Și puțin agitată.

Inelul, oceanul, ceasul, cămaşa, plaja, buza de jos mai mare decât cea de sus, negrul. O, Doamne! Din ce iad incredibil de fierbinte a evadat tipul ăsta?

-Îmi place ticul tău nervos. Începe să îmi pară rău că te-am lăsat să cobori din maşină în seara aia.

Fuck. Îmi muşcam buza de jos. Şi mă holbam. Probabil mă holbam de zeci de secunde. Dar pentru un moment am avut impresia că şi el se holba. 

11 ~ Culori şi forme