29 ~ Prizonieră

Ora 18. Duminică. Luna aprilie. Aproape trei luni până la Examenul de Bacalaureat şi trei luni până la finalul acestui an care a început vara trecută. Sentimente pozitive? Negative? Sentimente şi atât. Bine că am supravieţuit, rău că a început să-mi placă.

Un motor de Ferrari. Un Ferrari verde, desigur. Cobor scările îmbrăcată într-o rochie de vară mov. Da, nu e chiar o culoare pe care aş purta-o de obicei, dar sunt multe lucruri pe care acum le fac şi nu le-aş fi făcut de obicei. Sandale negre, totuşi. Al meu arogant, poartă o pereche de ochelari care să îi apere întunecaţii ochi de ultimele raze ale soarelui. Un tricou alb de această dată şi nu fumează. Coboară din maşină şi îmi deschide uşa. Învață, încet, dar învață. Mă sărută pe frunte, după care se aşează pe locul din stânga. În mai puţin de 5 minute ajungem în faţa uşilor fumurii deasupra cărora scrie „Shine”. Eu şi Xan nu ne ţinem de mână în Camin deşi mulţi ne-au văzut mai apropiaţi decât ar fi în mod normal doi prieteni. La masa zgomotoasă e linişte. Paradox. Marc şi Maia stau într-un colţ de canapea şi se uită la un videoclip. Ceilalţi categoric nu sunt pe aici. De fapt,  Andi e la o masă alăturată înconjurat de trei brunete. Se pare că pentru el a început deja seara. Ne aşezăm şi Xan îşi aprinde o ţigară. Tata e lângă bar şi vorbeşte la telefon. Îmi face un semn de „salut” cu mâna şi zâmbeşte. 

După 30 de minute, Lisa şi Claudiu se aşează la masa zgomotoasă. Ea poartă pantaloni de piele neagră, o cămaşă în carouri şi platforme. El este în blugi închişi la culoare şi o cămaşă în acelaşi gen de carouri. Plus brăţările fosforescente. Acum au o relaţie. Oficială, desigur. Şi mă bucur că au o relaţie. Adică dacă îi cunoşti separat pe Claudiu şi Lisa, spui că nu au nici o şansă să fie împreună. Totuşi, dacă îi cunoşti împreună, începi să crezi că au fost creaţi pentru a se ţine de mână. Deoarece atunci când sunt împreună, Lisa seamănă mai mult cu Claudiu, iar Claudiu e mai mult ca Lisa. Un fel de compromis involuntar care duce la o relaţie oficială şi serioasă.

Seara continuă într-un mod obişnuit. Alex e într-o dispoziţie chiar bună, dar Romina a venit acum 20 de minute şi a plecat acum 5 minute. Fără nici o explicaţie, fără nici un incident. Cristian cel foarte blond care îşi spune „Virusul” stă chiar în faţa mea, bea dintr-un pahar cu un lichid transparent şi îi face pe toţi să râdă. El şi încă doi prieteni de ai lui pierd vremea prin Shine în seara asta. Sunt o companie chiar plăcută. Xan de obicei vorbeşte mult, îi face pe toţi să îl placă şi pare foarte degajat. În seara asta a fumat un pachet de ţigări, nu a vorbit aproape deloc şi atunci când două fete au venit să se dea la el, le-a ignorat total. În mod normal le-ar fi refuzat într-un mod amuzant şi carismatic. Pur şi simplu s-a prefăcut că cele două nu există, iar ele l-au privit ridicând din sprâncene şi au plecat apăsând podeaua cu tocurile lor de 17. Xan e din nou în faza lui. Mă pot aștepta la orice. Să plece cu Romina acasă și să nu mai aud nimic despre el o lună nu m-ar surprinde. Doar că Romina nu e aici.

La masă, Lisa şi Claudiu parcă ar avea propria lor lume departe de noi „muritorii”,  Alex este implicat activ în orice discuţie apare, Mihai şi un pahar cu Vodka, Cristian împreună cu unul dintre prietenii lui şi eu. Xan teoretic e prezent chiar lângă mine, dar practic e pe una dintre plajele lui exotice. Parcă aş sta lângă un corp fără viaţă. Îl tot întreb care e problema, îmi tot spune că nu există nici o problemă. Asta în timp ce priveşte în gol.

O melodie lentă. Se mai întâmplă şi aşa ceva. Adică se întâmplă foarte rar. Ceva în italiană. Xan îşi butonează telefonul. Claudiu şi Lisa deja dansează şi râd lângă bar, el o tot calcă pe picioare. Cineva îmi pune mâna pe umăr şi are gura foarte aproape de urechea mea stângă.

-Cred că am arăta chiar adorabil dansând.

Cristian tocmai mi-a şoptit la ureche. S-a uitat o secundă la Xan care nu ne privea. Adică nu suntem împreună şi e doar o melodie, nu? M-am ridicat de pe canapea. Lumină difuză, Cristian care arată chiar bine în cămaşă şi melodia asta de dezgheţat suflete. La un moment dat, undeva pe la mijlocul melodiei, blondul a spus ceva zâmbind după care m-a strâns mai tare în braţe. Nu ştiu dacă acest zâmbăreţ cu ochi albaştri mă place, dar ştiu că e o persoană solară. Ştiu că de fiecare dată când am stat în preajma lui am simţit cum este capabil să lumineză totul, chiar şi feţe. Dar eu nu mă pot îndrăgosti de persoane solare, calde şi prietenoase. Se apropie din nou de urechea mea şi aştept să spună ceva, dar se opreşte.

-Scuză-mă.

Vocea lui Xan este ciudat de calmă pentru ceea ce tocmai face. Totul s-a derulat atât de rapid încât trebuie să revăd situaţia în slow-motion. Cristian tocmai voia să îmi spună ceva şi Xan i-a pus mâna pe umăr destul de apăsat, dar calm. I-a spus „scuză-mă” şi m-a sărutat. Iar acum ne sărutăm în Shine, în faţa tuturor. Realizez că până şi melodia s-a terminat. Mâinile lui mă strâng destul de tare de talie şi sărutul ăsta e lent. Mă simt într-un film. Dar nu într-o comedie romantică, mai mult într-un film de acţiune. Vreau ca viaţa mea să fie un film de acţiune? Buzele lui sunt atât de...şi miroase aşa..şi îl iubesc...

Mă priveşte în ochi şi îmi ţine faţa în mâini. Şi mă pierd ca o idioată iar şi iar în negrul ăla şi mă plimb pe plaje exotice şi îmi scufund picioarele în nisip fierbinte şi tot corpul meu e cald. De data asta nu a fost vorba de plăcere, a fost vorba de emoţie. Pentru că Xan tocmai m-a sărutat în faţa tuturor. Şi dacă nu toată lumea e în Shine la ora asta, toată lumea va afla până mâine. Şi lui categoric nu îi pasă deoarece mă priveşte de parcă aş fi ultima rază înainte ca soarele să apună în mare. O dau în siropoşenii.

Da. Mulţi oameni. Unii priveau direct, alţii priveau foarte direct. Cei de pe Round Street nu par deloc surprinşi. Xan m-a ţinut de mână toată noaptea şi nimeni de la masă nu a avut vreo reacţie legat de asta. Chiar şi Cristian s-a comportat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. În drumul spre casă, Xan m-a ţinut de mână fără să spună nimic. Când am coborât din maşină mi-a sărutat mâna. Nu a mai făcut asta înainte şi eu am fost aproape şocată.

-Deci...ăm...

Nu reuşesc să spun nimic, dar oare nu el ar trebui să spună ceva? În noaptea asta e cam frig şi eu stau cu fundul lipit de un Ferrari în timp ce Xan îşi ţine capul aplecat pe umărul meu. Se comportă bizar. Parcă nu ar mai fi el. Încă miroase a fructe tropicale, dar el e altfel. Nu mai e tropical.

-Nu ştiu care e faza cu iubirea, ok?

Vocea lui se aude încet. Îşi ridică brusc capul şi mă priveşte în ochi, iar. Cred că zâmbesc, el îmi analizează privirea. Se poate să mă fi îndrăgostit foarte tare de ochii lui? Se poate. Încă nu ştiu ce să spun.

-Ştiu că nimeni nu e ca tine şi îmi place la nebunie asta. Ştiu că niciodată nu ştiu ce gândeşti, iar asta îmi place şi mai mult. Eşti amuzantă şi inteligentă şi sensibilă şi am aşa multe motive să te sărut încontinuu. Nu ştiu de ce mă placi tu totuşi, asta e cam surprinzător. Adică nu cred că sunt genul tău.

-Păi...

-Nu mă întrerupe de data asta, unşpe. Te rog. Doar de data asta.

Zâmbeşte. Cu siguranţă zâmbesc şi eu.

-Am tot vrut să o spun...adică de ceva vreme. Dar mi s-a părut stupid şi poate prea devreme.

Am o brăţară pe mâna stângă. O tot învârt. 

-Am să o spun, dar tu nu vreau să spui nimic după, ok?

Alte emoţii. Dau aprobator din cap. Ce vrea omul ăsta să-mi spună?! Să o spună o dată! Aş vrea să nu se mai uite în ochii mei.

-Te...

Începe cu „te”, dar a spus literele alea două atât de încet încât s-ar putea să îmi fi imaginat şi s-a oprit. Devin tot mai agitată. Mai respir? Sigur că ştiu ce vrea să spună, dar sigur nu pare real.

-Am tot vrut să îţi spun că te iubesc.

Acum vocea lui a dat dovadă de hotărâre. Şi parcă dintr-o dată e din nou exotic. Mă analizează. Nu ştiu ce vede, nu am habar care e expresia feţei mele. Poate îmi muşc buza, poate ochii mei sunt larg deschişi, poate nu respir, poate inima încearcă să îmi spargă cutia toracică.

-Te iubesc, Ema.

Mă iubeşte. Tipul cu cel mai fierbinte zâmbet pe care l-am văzut în viaţa mea, liderul ciudaţilor, tocmai mi-a spus că mă iubeşte. Cuvintele alea două nu se potrivesc cu el.  Respir, nu respir. Îmi imaginez, nu-mi imaginez. Tot ce vreau e să îl sărut. Nu am plâns niciodată de fericire, dar aş face-o acum dacă nu aş fi destul de orgolioasă. Nu am voie să spun nimic. Privirea lui mă face să devin captivă. Chiar dacă vreau, nu pot să nu îl privesc, sunt prizoniera lui.

30 ~ Cântec de mai